Pescărușii au invadat centrele urbane din țară

 Pescarusii si-au întins aripile atât de mult, încât au zburat la sute de kilometri de valurile mării!

Este vorba despre pescăruși care s-au adaptat și în marile centre urbane.Pescărușii, păsări extrem de adaptabile, găsesc mâncare la tomberoane și în gropile de gunoi, se hrănesc cu cerealele din vagoanele cu marfă care trec prin gări sau, pur și simplu, sau prind din zbor nu pești, așa cum ne-am fi așteptat, ci șobolani (din nefericire nu foarte multi).Specialiștii spun că aceste păsări se adaptează foarte ușor și pot renunța oricând la meniul lor natural format din pește.Ne-am obișnuit să îi vedem la malul mării, pentru că am învățat că pescărușii sunt păsări acvatice care trăiesc în zonele litorale.Însă, de ceva vreme, țipătul lor specific răsună tot mai tare în multe alte zone din țară.In tot mai multe orase pescărușii fac parte din peisajul zilnic. Unii le lasă mâncare pe pervazul ferestrei, cu amintiri nostalgice, altii le dau paine si pufuleti pe lacurile de agrement si tot asa…Pescărușii au invadat centrele urbane din țară

Specialiștii spun că păsările marine s-au adaptat și printre betoane, pentru că au găsit mâncare din belșug.

Emilia Iancu, Muzeul de Științe ale Naturii Prahova„Găsește foarte multă hrană pe lângă blocuri. Ii putem denumi “pescăruși gunoieri”. În natura există și astfel de viețuitoare care se formează, care s-au adaptat și care, într-un fel curata, să zicem, locurile unde noi nu suntem atenti”În marile orașe pescărușii urbani împart mâncarea, dar și locurile cu ciorile și porumbeii.

Pescărușii au apărut inclusiv la munte, în Poiana Brașov.

Dan Ionescu, ornitolog„Este o specie care a intrat în toate cam toate orașele mari din România, inclusiv în Brașov, cuibărește pe clădiri diverse. E una din speciile superadaptabile și probabil va cuceri și alte locuri. E o prezență mai inedită într-un oraș de munte, însă doar pentru noi, oamenii, dar ei sunt foarte adaptabili.”Adrian Bîlbă, director Delfinariu Constanța„Este o specie marina care traieste pe litoral. S-au adaptat si au devenit tot mai terestre. Nu mai este o specie acvatica. Aici, la Marea Neagră găsesc tot mai greu pește. Este tot mai puțin. E la concurență cu omul. Nu ii deranjează prezența omului, dimpotrivă, sunt avantajați, o caută fiindcă acolo găsesc și hrană. Mănâncă absolut orice! Dacă le dai pâine, pâine mănâncă!”Și în București, pescărușii au devenit o prezență obișnuită in ultimii 10 ani. Aici însă, cei mai mulți își caută mâncarea, inclusiv pește, de-a lungul Dâmboviței.Bărbat: „Mai ales când este frig, dacă îi arăți un pic de pâine vine și ți-o ia din mână.”În România, trăiesc permanent și în număr mare 3 specii de pescăruși dar în zonele litorale și în Delta Dunării, pot fi observate, sporadic, peste 15 specii.pescarusi in Bucuresti Sursa: stirileprotv.ro

Pentru ameliorarea acestor probleme Sperietori.ro vine cu solutii non letale pentru indepartarea pasarilor nedorite:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *